Prefață la cartea AllatRa, autor Anastasia Novîh
Strigăt de Înger îmbrăcat în haine, sau suferința unui om cu Înger în loc de Suflet.
Cui, pentru ce eu scriu aceste rânduri? Posibil, mie însumi, totuși. Căci, aflându-mă de-a lungul anilor în locul sfânt, doar de două ori am fost recunoscut și atunci de oameni, prin voia lui Dumnezeu, cu Sufletul liber de rațiune. Rațiunea omului - piatra de poticnire; ba nu, chiar o întreagă stâncă ce stă în fața Sufletului. Nu treci, nu sari peste ea. Dar, în sus, să urci pe pietrele ascuțite, rupându-ţi unghiile până la sânge și cazând înapoi, în jos, de pe povârnișurile lunecoase de dulceața minții; din nou să te ridici, adunând puteri spirituale, să te târăști iar… Nu fiecăruia îi este dat. Căci, la poalele stâncii atât e de frumos, confortabil, cald și dulce. Iar rațiunea, de la sine, va crea iluzia a orice dorești. Doar să dorești. Să dorești dragoste pământească cu cămin în flăcări, copii pentru continuarea neamului, bogăție, slavă - nu contează. Doar să dorești. Să dorești, să dorești și totul ți se va da. Într- o iluzie sau alta, nu contează, doar să dorești. Să dorești! Să dorești pământescul.
„Dar e așa de complicat!” - mulți strigă. Nu, nu e complicat. Eu de multe ori hainele am îmbrăcat. Mergeam în toiag pe drumul nesfârșit, hrănindu-mi corpul doar cu ce-am găsit. Am fost și rege, și-am condus îndelungat popoare ce sunt nenumărate. De fiecare dată haina mă strângea, mă limita și mă împiedica să trăiesc. Ea tremura de frică și se îmbolnăvea, și ca la toți, la început multe - și dorea, până când am îmblânzit-o. Acea fiară sălbatică, din care au făurit haina se teme doar de stăpân – de Suflet. Dar mulți de Suflet se tem mai mult decât de fiară; de Sufletul ce-i împiedică să trăiască precum mie-mi încurcă haina. Să înțeleg astfel de oameni eu nu pot! Să schimbi Veșnicia pe-o clipă? Care-i sensul? Să suferi îmbrățișat de pielea cea de fiară, servind pantalonii, ce se uzează zilnic!? Și aceasta-i viața? Viața e nelimitată! În ea nu-i suferință, ea nu se rupe, căci e imposibil să uzezi Sufletul. Haina, însă, casă nu are, are doar depozit în care ea se păstrează temporar. Adevărata Casă o are doar Sufletul! Și-anume Sufletul, tinzând spre Veșnicie, naște acest simț al Casei, pe care toată viața omul îl caută.
Rigden Djappo
Download book AllatRa:
in English - http://allatra.us/
in russian - http://books.allatra.org/ru
Станьте первым!